Replici.

Pierduţi prin parc, pe un drum mai lăturalnic. Pierduţi în plăcere, nu vroiam să găsim o cale să ieşim. Eram noi, cei care cu un an în urmă ne rugam împreună în parc. Aceiaşi noi, care acum ne sărutam şi jucam pervers pe iarba moale... sau pe scoarţa aspră a copacului.

Poetul:
Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea -
Iubita mea.

Se depărtă un pic, ca să vadă dacă e cineva în jur, cineva ce ne-ar putea vedea. Pluti mlădios, lăsând să se vadă o parte din fund când privi drumul să se-asigure că suntem singuri. Şi veni din nou în braţele mele, sărutându-mă pe gât.

Iubita:
Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu -
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sânt regină,
Eu sunt un haos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.

Şi i-am şoptit planuri şi vise şi complimente. Şi mi-a răspuns cu vise, planuri şi complimente. Dar puţin, căci trăiam momentul. Şi-am forţat mâna lui Cronos şi-am oprit timpul. Dar nu pentru totdeauna. Şi-am forţat mâna Afroditei şi ne-am înecat în dragoste. Şi totul pentru o singură clipă.

Poetul:

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc -
Şi te iubesc!

Dar Afro s-a răzbunat, la fel şi Cronos... şi-acum dragostea e pierdută de mult timp.

Iubita:
Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet -
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimic nu e, nimic al meu -
E tot al tău.

(poezia: Mihai Eminescu, Replici)